Matt Rutter: Acționează cu integritate în antreprenoriat și investiții!

GEN Moldova lansează o serie de articole dedicate persoanelor/companiilor care au devenit membri ai Asociației. O bună parte dintre aceștia susțin activitățile organizate de GEN Moldova până a deveni membri. Alții s-au alăturat pe parcurs! Vă invităm să-l descoperiți în rândurile ce urmează pe Matt Rutter și Kingdom Paradigm.

Matt_Rutter

Prezintă-te.

Mă numesc Matt Rutter și sunt director pe operațiuni în cadrul Kingdom Paradigm, companie fondată în 2014 în CHișinău. În Republica Moldova de patru ani, în calitate de voluntar al Corpului Păcii. Recent am dezvoltat un program de investiții și consultanță   pentru startupurile de aici.

Descrie activitatea companiei?

În primul rând, Kingdom Paradigm este o companie care investește în afacerile care, pe lângă profitul financiar, își propun să ofere un impact pozitiv. Adică să aducă un exemplu bun pentru comunitatea în care activează în termeni de conduită antreprenorială: să dezvolte afaceri oneste, care nu oferă mită, dar achită taxele și ajută comunitatea în care locuiesc, prin voluntariat sau beneficii sociale.

Ce alte activități desfășurați?

Kingdom Paradigm mai  dezvoltă servicii de consultanță, training si coaching pentru antreprenori. Pe moment pregătim un program de accelerare de șase săptămâni pentru perioada estivală, în iulie-august 2016.

Ne propunem să oferim participanțiolor modele de înțelegere a proceselor care îi ajută să valideze businessul și fac ideile de afacere să fie viabile pentru potențialii investitori. Aceștia vor avea acces la instrumente, sarcini pentru tema de acasă, coaching.

Scopul nostru este să conectăm antreprenorii care dezvoltă o afacere curată și inovativă la resursele necesare pentru a deveni una de succes.

Timp de șase săptămâni partcipanții vor demonstra că idea de afacere rezolvă o problemă în comunitate, iar noi vom media dialogul dintre antreprenori și potențiali investitori.

Date de contact:

Kingdom Paradigm

 

 

 

 

 

 

 

 

Adresa: Strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni  61, Academia de Studii Economice din      Moldova, Bloc B, etajul 8, oficiul 821, Chișinău, Republica Moldova

Mail: matt@kingdomparadigm.org

Website: http://www.kingdomparadigm.org/

Mobil: 060 735 102

LiknedIn:  https://www.linkedin.com/in/matthewlrutter

Cum crezi, care este rolul tău și a organizației în ecosistemul din Republica Moldova?

Ne dorim să identificăm persoanele care cred cu ardoare că este posibil să dezvolți în Republica Moldova o afacere „curată” și inovativă. Odată ce am identificatt persoanele/compania, intrăm în vizor și îi conectăm cu resursele de care au nevoie ca să reușească. Astfel, aceștia vor deveni modele de business succes, curate și inovative apărute în Republica Moldova. Intenționăm să oferim beneficiarilor noștri acces la toate resursele financiare, modelele de consultanță, coaching și training din Statele Unite ale Americii, Europa și din oricare altă parte a lumii.

IMG_9187

Cum ai descrie sistemul investioțional din Republica Moldova?

Oportunitățile de investiție pentru startupurile scalabile devin accesibile abia acum, oricum nu toate origanizațiile care oferă fonduri, oferă și acces la coaching în business și conexiuni internaționale de care acești antreprenori au nevoie. Pentru afacerile mai mari acest sistem de investiții pare să lucreze, schimbările trebuie să fie operate pentru a susține un ecosistem  în creștere pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Chiar și legislația actuală, de care ghidează la procesarea investițiilor și protejarea investitorilor nu este setată ca să încurajeze investițiile din partea Angel Investors și Venture Capitalists. Prin urmare, în cazul în care guvernul Republicii Moldova își dorește cu adevărat să atragă investitori străini pentru întreprinderile mici și mijlocii ar fi bine să studieze sistemele care au fost dezvoltate în statele care au programe antreprenoriale și să adapteze la cadrul legal local.

Ce ar trebui investitorii să cunoască despre Republica Moldova?

În primul rând ar trebui să se aștepte că lucruri mari se vor întâmpla aici în domeniul ICT. Dacă ne uităm atent la acest sector, observăm că persoanele au acces la aceleași resurse ca și peste tot. Doar că achită un preț mai mic pentru a dezvolta afacerile. Așa că există toate premisele ca să  crească o idee de afacere care să fie relevantă la nivel global, să dezvolte un produs care poate fi utilizat de majoritatea persoanelor. Aici intervine rolul investitorului să descopere acea idee și să conecteze persoanele cu resursele de care au nevoie: financiare și de consultanță.  

Moldova prezintă oportunități de a investi în companii inovative care au potențial înalt întoarcă banii care au fost investiți. După cum am menționat, ICT este un sector de viitor. Pe mine însă mă interesează să descopăr că instrumentele pe care le dezvoltă acest sector se interesectează fructuos cu domenii precum agricultura, fashion sau alte industrii existente în Republica Moldova. Aceste instrumente pot fi dezvoltate și testate aici, pe loc, fără ca firma să suporte cheltuieli mari. După aceasta ar putea să le vândă la nivel internațional. Odată cu stabilizarea situației politice/economice, mai mulți investitori vor vedea potențial de investi banii în economia Republicii Moldova.

Care este, după părerea ta, avantajul comparativ al antreprenorilor din Republica Moldova?

După cum am menționat mai sus, scopul organizației noastre este de a crea exemple de antreprenori moldoveni  de succes, care gestionează afaceri inovative, într-o manieră corectă. Dacă o persoană deschide afacerea pentru a aduce o schimbare în bine în societate, angajații acesteia cunosc acest fapt, business acesta poate să păstreze și să atragă mai multe persoane talentate. Puține afaceri din Republica Moldova se ghidează după acest principiu, dar o astfel de firmă ar avea o echipă dinamică și puternică – ceea ce constituie cel mai important factor de a atinge succes de lungă durată.

Dacă antreprenorii vor fi devotați viziunii, vor fi gata să lupte pentru acea idee, vor deveni mai competitivi ca și colegii lor din alte colțuri ale lumii, care au ca și scop doar câștigul. Or studiile recente arată că factorul financiar nu este cea mai bună motivație pentru dezvoltarea unui serviciu/produs calitativ și inovativ, ci impactul social și posibilitatea de a aduce o schimbare pozitivă.

Nu vreau să credeți că aceste proiecte nu pot avea latura socială. Orice afacere are nevoie de un Business Model, în care să fie incluse rezultatele așteptate, activitățile pe care le vor desfășura. Dar la baza unei afaceri este liderul care are o istorie a viziunii despre impactul pozitiv al ideii de afacere asupra dezvoltării economice a țării. Cred acest model de afacere este valabil pentru Republica Moldova acum.

Matt

Ce este important pentru antreprenori să învețe despre investiții?

Antreprenorii trebuie să învețe să prezinte ideea de afacere în așa o manieră ca să fie interesant și pe înțelesul tuturor, să reușească să capteze atenția și să stârnească interesul. Antreprenorii de cele mai dese ori văd produsul pe care-l dezvoltă ca pe propriul copil, pe care-l iubesc mult. Investitorii vor să vadă că acest „copil” are potențial de piață și a fost validat sau că există consumatori interesați de produs. Nu este un hobby pentru antreprenori. Investitorii ar trebui educați ca să identifice semințele care, dacă vor fi îngrijite, vor aduce profit și vor dezvolta afacerea.

Am observat că uneori, antreprneorii sunt descurajați de a dezvolta o idee de afacere neobișnuită și inovativă, așa că aceștia renunță și se apucă de o idee mai sigură. Dacă această metodă va continua, Moldova nu va reuși să devină un stat inovativ, care susține crearea de companii care să se dezvolte la nivel global.

Call to action! (Apel al Acțiune!)

Crede că este posibil de dezvoltat un ecosistem onest și inovativ în Republica Moldova și fă ceva ca acesta să devină realitate!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s