GEW2014Moldova – SĂPTĂMÂNA premierelor

This slideshow requires JavaScript.

A doua ediție a Săptămânii Globale a Antreprenoriatului (GEW – Global Entrepreneurship Week) a fost organizată în Republica Moldova în perioada 17 – 23 noiembrie 2014.

„GEW2014Moldova a fost  concentrată mai mult în Capitală, dar activități antreprenoriale au avut loc în alte localități, precum ar fi Bălți, Cimișlia. În Chișinău evenimentele s-au desfășurat în fiecare zi, de luni până vineri, în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova. Participanții au avut de ales între panele de discuție, traininguri, ateliere de lucru și mese rotunde, în cadrul cărora au fost abordate subiecte precum provocările startupului, finanțe și fiscalitate, marketing și comunicare, eșecul ideii și accelerarea afacerii”, menționează Marina Lița, Director Mass Media și Comunicare GEN Moldova.

Foto: Mednews.md
Ziua Antreprenoriatului în Sănătate

În același timp, GEW2014Moldova a avut o serie de activități desfășurate în premieră în Republica Moldova. Astfel, pentru prima dată, a fost organizată Ziua Antreprenoriatului în Medicină. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii, Economiei, Serviciului Fiscal de Stat, al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, al Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, al Consiliului Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate, ai Centrului Național de Sănătate Publică, din partea Universității de Stat de Medicină și Farmacie ș.a.

Invitații au dezbătut subiectele: cine poate lansa o afacere în sănătate; care sunt politicile din sistem pentru accederea în lumea antreprenorială din medicina autohtonă; barierele în calea profitului; rolul şi funcţiile instituţiilor de acreditare, evaluare şi control.

This slideshow requires JavaScript.

O altă premieră pentru Republica Moldova a fost organizarea Zilei Mondiale a Antrerpenoriatului Feminin, celebrată la nivel global pe 19 noiembrie. Astfel, pe 19-20 noiembrie, GEN Moldova, în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann, a desfășurat  un atelier de lucru pentru 60 de femei antreprenoare din Chișinău și din regiuni. Experți din România, precum Catrinel Zaharia, Mihaela Palade-Gheran, Doina Ceapalis și din Republica Moldova: Viorica Rumleanschi, Viorica Cerbușca, Vasilisa Smirnova, Marian Cucer ș.a. au vorbit participantelor despre oportunitățile de dezvoltare a afacerii, managementul timpului, formarea echipei, aspecte fiscale ș.a.

De asemenea, reprezentanți ai unor industrii, precum cea fashion, antreprenoriatul creativ, agribusiness,  comunicare, investiții ș.a.  au făcut o analiză a situației în domeniu și au prezentat oportunitățile care le au.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s