Campionii naționali „Energy Solaris” – s-au clasat printre cei 12 semifinaliști la Finala Internațională a Cupei Businessului Creativ

Finala internațională a Cupei Businessului Creativ 2016 (CBC) a întrecut toate așteptările. Ediția din acest an a adunat cei mai buni participanți, iar juriului nu i-a fost ușor să selecteze câștigătorii. Campionul național al CBC, „Energy Solaris”, a reușit performanța să se claseze printre cei 12 semifinaliști, dintre cele peste 70 state participante.

cbc_semifinalist

„Timp de două zile, peste 400 de startupuri au testat ideile lor creative și au demonstrat juriului că acestea pot să se transforme într-o afacere profitabilă. Toate au fost impresionante și sunt sigur că îi așteaptă un viitor frumos”, menționează Rasmus Tscherning, fondator al Creative Business Cup.

Concurenții care au trecut de edițiile naționale au fost selectați să reprezinte țara la finala internațională din Copenhaga, care s-a desfășurat în noiembrie. „Cupa Businessului Creativ” rerpezintă o oportunitate unică pentru orice startup de a interacționa cu investitori, cu alți concurenți, de a participa la sesiuni de mentorat, de a beneficia de expertiză și îndrumări din partea membrilor juriului și a experților internaționali prezenți. De aceea faptul că am intrat printre cei 12 semifinaliști ai competiției și posibilitatea de a prezenta afacerea pe scena mare, în fața tuturor membrilor juriului, este un succes pentru noi și o recunoștință a eforturilor depuse”, menționează Erik Parsons, fondator Energy Solaris.

cbc1

Cupa Businessului Creativ este concursul care promovează și impulsionează crearea și dezvoltarea afacerilor inovative. În Republica Moldova se desfășoară pentru al treilea an. De doi ani competiția are loc în cadrul Galei Antreprenoriatului Creativ, primul show de business creativ de la noi.

Finala internațională din Danemarca din acest an a avut loc în cadrul Școlii de Business din Copenhaga.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s