Explozie de culoare, exuberanță și creativitate la cea de-a XI-a ediție a „Moldova Fashion Days”

17458437_394325164286517_1112692140793540943_n

Cea de-a XI-a ediție a „Moldova Fashion Days”, desfășurată în perioada 25-26 martie, a fost dominată de culori pastelate, vii, cu imprimeuri florale caracteristice sezonului de primăvară-vară, realizate din stofe naturale și fine, care au fost anterior importate de la expozițiile internaționale de profil din Franța și Italia. Conceptul ediției de primăvară a fost inspirat de culoarea anului 2017 – Greenery, o nuanță galben-verde proaspătă și crudă, care evocă primele zile de primăvară.

În cadrul celui mai important spectacol de modă a țării, 32 de companii au avut 37 de defileuri de modă, prezentând 40 de colecții compuse din 600 de ținute de sezon. La evenimentul din acest an au debutat cinci designeri noi: „Gepetto”, „Malliny”, „Anastasia Che” și „Sophie”. Alături de debutanți, la eveniment au fost prezente și branduri autohtone de haine, încălțăminte,  accesorii și ținute pentru copii.

17553500_1609395639089310_5920813307496236056_n

„Colecțiile prezentate la „Moldova Fashion Days” au fost create timp de trei săptămâni întrucât aproape toate ținutele au elemente sau au fost executate  hand-made. Pentru colecția rochiilor de seară, prezentată în cea de-a doua zi am folosit voal,  stofe foarte fine și delicate, care au fost aduse din Franța, Italia și o parte din Dubai”, menționează Evgheni Hudorojcov, designer, brandul „EHO”.

„Pentru mine „Moldova Fashion Days” reprezintă debutul brandului “Sophie”, dar și un stimul să creez  fără pauze, astfel încât de două ori pe an să vin cu câte 15 ținute noi bine închegate. În noua colecție se regăsesc rochii de ocazie, de seară și de mireasă, la crearea cărora m-a  inspirat foarte mult primăvara, de aceea rochiile sunt în nuanțe de verde sau roz sunt presărate cu flori 3D”, comunică Elena Zbârnea, designer, brandul  „Sophie”.

Moldova-Fashion-Walk-33-of-326

„Ediția de primăvară a „Moldova Fashion Days” a întrunit zeci de designeri „DININIMĂ”, care au realizat sute de ținute noi pentru sezonul de primăvară-vară. Ca de fiecare dată, designerii au încercat să se depășească, iar datorită eforturilor depuse de toți actorii implicați, conform strategiei noastre, industria ușoară se dezvoltă tot mai mult și se aliniază standardelor și cerințelor piețelor externe. Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională și Guvernul Suediei prin Proiectul de Competitivitate din Moldova vor continua să ofere suport pentru dezvoltarea industriei ușoare”, explică Doina Nistor, directorul Proiectului de Competitivitate din Moldova.

„Moldova Fashion Days” s-a desfășurat în baza principiul „See now, buy now” („Acum vezi, acum cumperi”), mișcare care marchează o nouă tendință pentru lumea modei, unde consumatorii pot cumpăra un produs imediat după ce a fost prezentat pe podium.

Moldova-Fashion-Walk-49-of-326

„Moldova Fashion Days” face parte din campania „DININIMA”, care are scopul de a promova brandurile locale și de a motiva consumatorii să cumpere produsele realizate pe piața internă. De la prima sa ediție din anul 2012 și până în prezent „Moldova Fashion Days” a oferit 10 show-uri de modă, în care au fost prezentate 300 de colecții noi și la care au participat peste 10.000 de persoane interesate de domeniu, audiența online a evenimentelor depășind cifra de 70.000.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s